Mai tii minte aceea prima noapte? Cand ai aparut prima oara in capul meu, ca o soapta, cum ai reusit sa ma sperii, sa ma pui in coltul camerei mele si sa ma lasi acolo tremurand toata noapte, si tu sopteai acelasi cantec mereu, acele versuri tragice, care ma duceau cu gandul la moarte, versuri ce ma speriau mai mult decat distopiile mele fara omenire, decat singuratatea in care ma adanceam zilnic, cu fiecare minut. Nopti intregi am stat in acelasi colt, cu mainile in cap intrebandu-ma cat o sa mai dureze, si in fiecare dimineata cantecul inceta brusc si totul parca revenea la normal. Era ca o simpla durere de cap, nu puteam sa mi-o explic deloc, dar incepeam sa ma obisnuiesc, si as minti daca as spune ca acel cantec nu era frumos, desi foarte trist. Din cauza acelor nopti nedormite ajunsesem intr-o stare destul de deplorabila, aveam cearcane, o lipsa maricica de calciu, ochii foarte albi ca rezultat, si mana stanga imi tremura constant de la tensiunea ridicata. Am plecat la munte, sperand ca poate asa voi reusi sa ma destind, dar ce sa vezi, acolo aveam sa te vad prima oara. Sau? Dar a fost frumos,doua nopti nu mi-ai cantat, am reusit sa dorm din nou, putin insa in comparatie cu ritmul obisnuit. Desi privind pe geam aveam mereu impresia ca vad ceva cunoscut refuzam sa accept acest lucru. Cand te-am vazut afara,cantand acel cantec, m-am bagat in pat speriat ca o fetita. Rad acum cand imi amintesc, desi tot ma sperie idea ca o sa se repete din nou. Fie cantecul, fie imaginea ta, fie atmosfera pe care o creai. Acum stau intr-o camera sumbra, toti peretii gri, un singur geam. Foi multe pe jos, toate scrisori pe care ti le-am scris tie. Sper ca le-ai citit. Atunci cand mi s-a zis ca nu existi am ramas mut. Eu te aveam mereu langa, te simteam trista, dar iti admiram zambetul, ochii verzi, parul de culoarea soarelui. Dar de ce imi cantai acel cantec, nu inteleg. De ce nu vrei sa-mi spui?
         Acum aici apune soarele. Ma intind si iti astept cantarea din nou. E singurul lucru care ma tine legat de tine si de nebunia care se invarte in jurul lumii create de tine. Acele versuri au creat tot, si acele versuri m-au inecat pe mine in aceasta stare. Canta-mi te rog, din nou!