În întunericul etern, stau și privesc,
Sufletele pierdute și nevăzute
Ce își ţipau durerile si regretele,
Torturile ce mereu cresc.
Clovnii destinului mereu zâmbesc
Privind lumea cum se îneacă în uitare,
Se joacă cu oamenii și a lor suflete
Ca în sfârșit să strângă în pământ ceea ce-i trupesc.
Nimeni nu scăpă de destin
Își spun că totul e în planul Lui etern,
Dar altcineva își face jocul de printre noi
Lăsându-ne să mergem în același loc, la vârtejuri de mori.